Contrar primei impresii, acesta nu este un apel umanitar in adevaratul sens al cuvantului, insa poate ca ar creste semnificativ “investitiile” in vietile oamenilor care cer ajutorul pe Twitter, FaceBook, Outlook, WordPress/Blogger, Messenger s.a.m.d.
Zilnic, si nu exagerez deloc cand spun asta, aflu de un nou caz umanitar in care cineva cere ajutor financiar pentru o operatie costisitoare in afara tarii. Fiecare caz este ca si tras la indigo: o poveste trista insotita cu fotografii pe un blog foarte cunoscut si o multime de RT-uri pe Twitter, date la cererea “pls RT”. Din pacate cam la asta se rezuma fiecare nou caz prezentat, parca pus intr-un template predefinit. Cetin zicea acum ceva vreme ca Twitter a devenit “platforma de colectare de bani pentru bolnavii romaniei”.
Inteleg, oamenii au nevoie de ajutor, insa deja s-a creat un stereotip: zilnic ar trebui sa contribui pentru cineva bolnav, toate povestile sunt la fel de sfasietoare, toate prezinta un sfarsit morbid daca nu se strang banii pana la data X, toate lasa in urma o familie indurerata… E greu sa donezi bani pentru toate cauzele umanitare care apar, sunt din ce in ce mai multe si la un moment dat apare indiferenta, “ah, inca un bolnav care imi cere bani si imi floodeaza contul de Twitter si messenger…”.
Mi-a atras atentia cazul lui Daniel Raduta si mai ales modul in care oamenii apropiati lui s-au mobilizat pentru a-l ajuta. Un RT nu este suficient, se pierde in marea anunturilor care cer ajutor financiar, nu se aude. Apare falsa impresie ca daca ai dat mai departe mesajul ai ajutat. Fals. Ajuti cand contribui financiar, si atat. Asta e scopul. Acoperirea mediatica si PR-ul sunt fix 0 pentru clinica unde trebuie sa se opereze bolnavul. GRP-urile si nr de rezultate returnate de Google nu platesc tratamentul.
Oamenii care l-au ajutat pe Daniel sa stranga banii – si 150,000 EURO este o suma foarte mare – chiar s-au implicat si au luptat pentru Daniel. Au gasit mijloace interesante si creative pentru a face loc acestui caz, pentru a-l promova: evenimentele tematice “Folk for life” si targul de Martisor #Arttweetmeet sunt doar 2 din multitudinea de activitati in care oamenii buni precum Diana Stoleru s-au implicat si se implica in continuare. Pentru ca oamenii astia au inteles ca e nevoie de mai mult decat sa postezi o data povestea unui om bolnav in care sa ceri ajutor financiar si sa iti rogi toti cunoscutii sa “dea mai departe”. Si in plus, implicarea intr-un caz umanitar este un proces care trebuie sa dureze mai mult decat o zi, o saptamana, trebuie sustinut pe o perioada suficient de lunga de timp sa permita strangerea de bani suficienti. Si trebuie gasite noi si noi metode de a face acest lucru fara a fi redundant.
Este nevoie de mai mult decat un “pls RT”, trebuie sa oferi ceva in schimb, trebuie sa aduni oamenii fizic si sa-i faci partasi la acest eveniment, la aceasta clauza, si mai mult decat atat e nevoie de voie buna, nu doar de mila si lacrimi.
Chiar cred ca daca pentru fiecare astfel de caz apropiatii, cei care cer ajutor financiar, familia si prietenii s-ar implica mai mult si ar face parteneriate cu diverse evenimente care strang multi oameni odata – concerte, spectacole, targuri, chiar cafenele si ceainarii, ajutorul ar fi mult mai mare.
In plus in cele mai multe cazuri barul/cafeneaua/organizatorul de evenimente ajuta pro-bono cu popularizarea cazului la fata locului. Pentru ca toti suntem oameni si ne dorim sa ajutam.
