Cand aveam eu 14 – 18 ani erau putine locuri de unde puteai sa-ti iei niste haine decente din Bucuresti. Vorbesc din perspectiva paturii mijlocii din care faceam si fac in continuare parte, cei care nici nu rod covrigi in loc de carne dar nici nu s-au nascut cu lingurita de argint in gura. Era o adevarata provocare sa-mi gasesc blugi si incaltari: pantalonii se gaseau in masuri de +2 numere fata de ce imi trebuia mie (recunosc, aveam silueta de somalez dar totusi…) iar incaltarile… incaltarile imi erau tot timpul largi “datorita” piciorului care mi-era tras ca prin inel.

In plus eram foarte selectiva si de fiecare data cand ma duceam sa-mi cumpar incaltari sau pantaloni trebuia sa studiez intreaga oferta de pe piata, din Bucuresti. In fine, nu mergeam chiar la toate magazinele – pe vremea aia nu exista mall – insa aveam cateva pe care le scotoceam in detaliu de fiecare data: Unirea (cu tot cu aripa Calarasi), Bucur Obor (magazinul), Calea Mosilor, Lipscani si Cocor. Si cred ca mai erau cateva dar nu le mai tin minte, oricum cand ma gandesc acum la ritualul, intinerariul asta de shopping, mi se face rau. Atata timp la dispozitie – in fine, eram la liceu si aveam ore pana pe la pranz asa ca nu era asa mare filosofie sa umblu creanga de la 2 dupa-amiaza pana seara pe la 7-8.

Acum mi-ar fi practic imposibil sa mai fac asemenea cercetare de piata. Sunt deja atatea mall-uri ca nici nu le mai pot numara, in plus sunt o tona de magazine, cred ca nu mai exista niciun cartier fara un mare centru comercial atasat. Mai mult, din cauza numarului overwhelming de magazine care mi-a impiedicat satisfacerea maniei mele usor obsesiv compulsive am patit asta…

Mi-am adus aminte de chestiile astea cand treceam alaltaieri prin fata AFI Mall din Cotroceni, si mi-am dat seama ca nu am calcat niciodata in el de cand s-a deschis. Si nici nu simt o nevoie urgenta sa trec pe-acolo, decat doar sa vad un film la iMax. Si atat.