Cristina este de-o seama cu mine si ne-am petrecut o buna parte din adolescenta impreuna. Ne stim din generala si am fost si vecine de bloc, practic toata perioada aia cu stresul social am trait-o la comun, problemele existentiale, adica mai ales baietii si faptul ca eram oarecum invizibile din punctul asta de vedere.
Cristina a plecat inca din facultate la o bursa in Belgia si acolo a si ramas. O perioada am rarit-o insa de acum un an si ceva, de cand cu Facebook, am reluat legatura. Mai puneam o poza, mai comenta ceva flatant, de genul “ce dor imi e de tine [bla bla bla]“.
Din una in alta imi povesteste ca viata la BXL nu e chiar asa de roz, ca localnicii sunt destul de xenofobi, mai ales cand vine vorba de romani, ca viata acolo e foarte scumpa, ca nu prea poate sa isi faca prieteni si nu in ultimul rand ca viata sentimentala e din dezastru in catastrofa. Ca ii e dor de mine ca ii eram cea mai apropiata prietena.
Evident o sustin si o incurajez de fiecare data, o sfatuiesc atunci cand imi cere lucrul asta, ma implic si eu emotional vrand nevrand.
Se apropia Craciunul si imi spunea ca abia asteapta sa revina in tara pentru concediul de iarna, sa ne reintalnim in sfarsit dupa atatia ani. Ca la Surprize-Surprize! Si mie mi-era dor de ea si abia asteptam revederea. Vine Craciunul in sfarsit si trece fara sa ne vedem, pe motiv ca nu a avut timp de rude, de mama ei, de treburi prea multe de rezolvat intr-un timp atat de scurt, de doar o saptamana.
Trece si ianuarie, ii urez la multi ani cu ocazia implinirii varstei de douazecisi….. de ani, mai vorbim una-alta si la vreo saptamana vad poze pe Facebook de la ziua ei din ianuarie si chiar si de Craciun, in Romania, impreuna cu cativa prieteni comuni.
Trec peste acest detaliu si nu mai vorbesc cu ea o perioada, pana cand imi scrie iar: disperare, depresie, iubitul e o scarba si s-au despartit, e pe antidepresive… in fine, ma transform din nou in pelerina de ploaie.
Luna urmatoare imi planuisem o mini-vacanta la BXL si i-am spus ca voi veni – ea super fericita ca in sfarsit ne vom intalni, nu inainte sa stabileasca clar exact ziua si ora la care este disponibila sa ne vedem.
Oarecum evident, nu ne-am intalnit nici de data asta, eu fiind cu un grup de oameni care chiar nu si-au putut face programul de asa natura astfel incat sa ne intalnim fix atunci cand putea Cristina.
Dupa Paste din nou, poze pe Facebook din Romania cu aceiasi amici comuni…
Nu s-a mai intamplat nimic recent, postul asta il scrisesem prin mai dar l-am publicat de-abia acum. N-am intrebat-o decat o data oarecum in gluma de ce m-a evitat dar s-a eschivat elegant de la raspuns.
O pastrez in continuare pe Facebook pentru ca statusurile ei sunt mai depresivo-telenovelistice si intr-un mod absolut romanesc, prin comparatie, imi dau seama ca viata mea e mult mai fericita decat a ei. Pentru ca sunt romanca si stau cu ochii cat cepele pe capra vecinului!
