Nu sunt superstitioasa – ma distreaza la culme horoscopul si toate credintele in pisici negre si numarul 13 – dar cred ca m-a pedepsit Dumnezeu ca nu am postit nici anul asta.

De fapt nu postesc in general, nu cred in heirupismul de o saptamana dinaintea celor 2 mari sarbatori anuale, Pasti si Craciun. Mi se pare o mare ipocrizie. Cred in schimb in viata echilibrata, care presupune sa nu fac rau voit celor din jurul meu si atunci cand am ocazia pun umarul pentru a face “bine”, orice-ar insemna asta – asta inseamna ca energia mea este intr-o stare buna sau chiar optima. Cel mai mult nu suport sa-i aud pe cuviosii care tin post cat se chinuie si ce mari sacrificii fac ei si cat de greu le e sa se abtina, cand de fapt e mult mai grav sa poftesti si sa te abtii decat sa nu te abtii.

Postul e o treaba personala, individuala si chiar intima, este in primul rand o promisiune pe care ti-o faci tie si spiritului tau, nu e nimeni vinovat ca la 2 mese de tine cineva roade o scaricica de purcel irezistibila si tu iti rozi unghiile de pofta – apropo, unghiile NU sunt de post! De ce e rau sa te abtii? Pentru ca poftind creezi un dezechilibru, incepi sa te gandesti la chestii negative, te “autopoluezi”… in fine, nu mai intru in detalii holostice ca nu despre asta vroiam sa vorbesc.

Sambata in noaptea de Inviere am fost la o manastire din afara Bucurestiului pentru a schimba decorul – chiar inainte de miezul noptii am patit-o: am calcat cu piciorul stang tinut intr-o pozitie nefireasca si mi-a sarit rotula, am cazut apoi iar cand m-am ridicat cu ajutorul a 2 prieteni, osul a revenit imediat in pozitia fireasca. Nu am dat prea multa atentie la incident, mai ales ca dupa revenirea rotulei am vazut ca pot merge si ca durerea se estompeaza, asa ca am asistat la slujba de la manastire cam pana cand enoriasii au inceput sa strige “Adevarat A-Nviat!” si am decis sa merg a doua zi la doctor.

Dimineata m-am trezit in niste dureri groaznice, genunchiul se umflase si nu mai puteam sa il indoi fara sa tip de durere, asa ca am mers la spitalul de ortopedie de la Foisorul de Foc. Acolo un doctor si un asistent mi-au facut punctie si radiografii, dupa care mi-au pus piciorul in ghips.

Urmeaza 2 saptamani in care trebuie sa stau cu piciorul ridicat si cu gheata la genunchi. Acasa, in stare de repaus. Dupa aceste 2 saptamani o sa fac o noua radiografie in care o sa se vada daca ligamentul a fost rupt (=operatie) sau doar intins.

Si pentru ca toata lumea vorbeste despre spitalele din Romania si cat de rau e sa te imbolnavesti si sa ai nevoie de servicii medicale, tin sa spun ca medicul de la camera de garda si asistentul cu care era in tura si-au facut datoria exemplar, atat ca ingrijire cat si ca entertainment Au glumit, s-au purtat frumos, nu m-au pus sa astept cu toate ca am venit duminica in ziua de Pasti fara trimitere de la medicul de familie, fara nimic, si mai ales nu m-au trimis pe drumuri pe la alte spitale.

Deci 2 saptamani sunt in concediu medical, stau cu piciorul stang pe 3 perne si nu am voie sa ma misc. S-a nimerit ca naiba, azi incepeam in sfarsit orele de tae-bo la care am asteptat aproape o luna sa se formeze grupa, vemea se facuse numai buna de dat cu rolele inca de acum 2 saptamani iar eu acum stau si acumulez irevocabil kilogram dupa kilogram…

Partea buna e ca am carti pe care nu apucasem sa le citesc, televizorul pe care cred ca o sa-l tin deschis non-stop si ocazional internet, pentru ca nu pot sa “postesc” de la el, insa ce alte activitati fac timpul sa treaca mai usor si omoara mai incet neuronii?