Sunt la birou. Vizavi e supermarketul Fonzi, inainte a fost supermarket Irina si ceva mai incolo e si Angst, dar e cam la 5 minute de la sediul nostru.
Mai ales cand nu imi mai vad capul de treaba – adica mereu – normal ca ma duc la Fonzi. Motivele pt care ma duc acolo sunt capricii de genul “vreau sa rontai ceva” sau “as papa o ciocolata, ceva dulce”.
Insa poftele acestea nu implica un consum mare, ci de cele mai multe ori daca iau o gura-doua este suficient ca sa ma potolesc. Ma duc la Fonzi in ideea in care imi iau ceva de pana in 50 gr, sa nu ma mai gandesc in timp ce fac planificari la ciocolata. Dar la Fonzi nu gasesc decat biscuiti la gramaj incepand de la 200gr. Si ciocolata de la 100gr. Si covrigei la punga imensa, cat cea de pufuleti Giusto, cu 30% mai mult la acelasi pret. Si uite asa ma intorc la birou cu ditamai pungoiul care urmeza sa ramana in campul meu vizual, pe birou, toata ziua…
Ce fac eu? Consum… dupa modelul “te intinzi cat ti-e plapuma”, cata vreme mai e ceva in punga, reflexul de “baga mana, scoate, du la gura” este ca un perpetuum mobile.
Consecinte: evident, kilograme in plus. Evident, skip la mesele care conteaza. Evident, probleme cu stomacul. Evident…
Intr-un mediu de lucru care nu prea lasa loc de activitati extra-job (gen mers la sala) tindem sa devenim supraponderali, lipsiti de elementele nutrivite necesare care se gasesc in alimentele dintr-o ditea echilibrata ajungem sa fim bolnavi. Si consecintele se intind mai departe. I know, suna tragic, dar toate astea de la o punga jumbo de covrigi.
Vreau pungi mai mici de crantanele, de ce nu-mi dati?
A mai scris pe tema asta Andrea Nastase.
Tags: consum, crantanele, packaging, pofta
